Proiecte europene

  • Colegiul Național „Emil Racoviță” a participat și participă activ în cadrul programelor comunitare de cooperare în domeniul educației și formării profesionale, colaborând cu elevi, cadre didactice și directori din unități de învățământ din Franța, Portugalia, Italia, Turcia, Lituania, Franța, Germania, Bulgaria, Țările de Jos, Finlanda, Polonia în scopul atingerii obiectivelor propuse în planul de dezvoltare instituțională. Activitatea de cooperare internațională a Colegiului Național „Emil Racoviță” s-a bazat și s-a centrat pe patru piloni: consolidarea identității europene, utilizarea de metodologii inovatoare în învățarea matematicii și a științelor, responsabilitatea pentru mediul înconjurător și dezvoltarea spiritului antreprenorial.
  • Proiectele de cooperare în domeniul educației școlare vizează în principal teme din sfera științelor, matematicii și tehnologiei și au contribuit la educarea elevilor pentru cetățenie europeană, la promovarea valorilor naționale și europene. Toate proiectele urmăresc obiective specifice de învățare și de formare/ dezvoltare de competențe pentru elevi, de dezvoltare profesională a cadrelor didactice, de ameliorare a procesului de predare-învățare-evaluare la nivelul școlii. Activitățile realizate în cadrul proiectelor sunt, în majoritatea cazurilor, incluse în activitățile curriculare ale școlii și includ elaborarea de produse specifice de către elevi (de ex.: articole, website, video-clip-uri, postere, flyere, reviste, glosar) și de către profesori (ghiduri pentru profesori, CDȘ). 

Articole MASUD


Noutăți proiecte

Dulce casă – Întoarcerea

Am început ziua mai agitați decât de obicei, deoarece vizita noastră în Franța se apropia de sfârșit. Cu bagajele făcute și burțile pline, ne-am îndreptat pentru o ultimă oară spre Universitatea din Avignon pentru a participa la cele din urmă…

read more

Încarc…

Something went wrong. Please refresh the page and/or try again.

Blog la WordPress.com.